A le dezvolta ”vorbirea” celor mici înseamnă a le forma capacitatea de a asculta cu atenție, de a repeta și de a exprima corect un mesaj oral. Așadar, dezvoltarea vorbirii începe cu exerciții care au drept scop didactic ascultarea unui mesaj oral.
Cântecele și rimele din folclorul copiilor sunt cele mai potrivite conținuturi, pentru a le dezvolta și a le activa vocabularul celor mici. La sfârșit de săptămână, în loc de radio, putem asculta împreună cu copiii noștri astfel de cântece. Dacă pornim într-o călătorie lungă, să nu uităm să ducem cu noi și un CD cu muzică sau rime pentru copii. Desigur, îi putem cânta puiului nostru chiar noi aceste cântece, seara, înainte de culcare, sau în parc, când îl dăm pe hintă.
Dezvoltarea vorbirii prin joc
Jocul este principala activitate a copiilor mici. Așadar, dezvoltarea limbajului prin acestă formă de învățare este foarte eficientă. Jocul cu jucăriile preferate ale copilului reprezintă o metodă bună pe care o putem aplica ușor și acasă. Temele alese pentru aceste jocuri pot fi inspirate (și e chiar indicat să fie) din activitățile zilnice ale celui mic. De exemplu, ursulețul face baie, ia micul dejun, se joacă în parc, se pregătește de culcare, etc. Personajele principale ale jocului pot fi, de asemenea, păpuși clasice, păpuși din lingură de lemn sau chiar și animăluțe din plastic. Cea mai simplă formă a jocului este cea în care două personaje discută despre o temă dată. Unul dintre aceste personaje putem fi noi, iar cu celălalt se va identifica puiul nostru.
Teatru de păpuși
Vizionarea unui spectacol de teatru de păpuși nu este doar o activitate distractivă, ci poate fi și extrem de educativă. Astfel, dezvoltăm atât limbajul, comportamentul social și simțul estetic al copiilor. La un spectacol de teatru de păpuși, copiii au ocazia să audă în primul rând povestea relatată corect, cu dicție, fără greșeli gramaticale, lucru foarte important pentru dezvoltarea vorbirii.
Lectura după imagini
Lectura după imagini este o modalitate specifică pentru învățarea unei limbi străine. Are două părți componente: observarea dirijată a unei ilustrații și exprimarea în propoziții dezvoltate a mesajului grafic.
Cum procedăm? Alegem o ilustrație pe care o vom observa împreună cu copilașul nostru. Noi îi punem celui mic întrebări ajutătoare precum: ce vedem aici? – ce observăm în josul paginii? , etc. Copilul va încerca să răspundă la întrebările noastre. E important să-l stimulăm să se exprime în propoziții, răspunsul lui nu trebuie să fie format dintr-un singur cuvânt.
Copiilor de 5-7 ani nu le vom pune întrebări atât de detaliate, ci vom formula o întrebare mai generală, precum: ce se întâmplă în această imagine?
Lectura după imagini poate fi desfășurată atât cu ajutorul unor cărți ilustrate, cât și cu diafilme. Deși diafilmele sunt aparent materiale didactice ”demodate”, pot fi foarte eficiente, mai ales pentru copiii bilingvi. Citirea unor povești cu ajutorul unor imagini îi ajută pe cei care învață două limbi simultan, să rețină mai ușor anumite cuvinte și expresii. În comparație cu un desen animat, acțiunea poveștii prezentate printr-un diafilm este mult mai lentă, cadrele pot fi derulate unul câte unul, iar copiii pot procesa mai ușor informațiile noi.
Povestirea
Poveștile nu ar trebui să lipsească din viața niciunui copil. Acestea dezvoltă gândirea logică, memoria voluntară, imaginația, limbajul și atenția. E important ca cei mici să asculte atât povești citite de noi, cât și basme. Copiii de 3-4 ani preferă poveștile scurte, cu animale, precum: „Ridichea uriașă” sau „Punguța cu doi bani”. Majoritatea copiilor mici ascultă cu mai multă atenție poveștile spuse de noi, decât cele citite. Copiii de 5-7 ani preferă însă, poveștile citite, lungi și cu tâlc.
Ar fi indicat să le dăm ocazia și celor mici să ne spună povestea lor preferată. Repovestirea este o metodă didactică eficientă, pentru a-i determina pe copii să redea acțiunea povestirii în succesiunea lor, să desprindă trăsături ale personajelor și să ne comunice gânduri și sentimente legate de personaje.
Așadar, trebuie să-i permitem și celui mic să ne spună o poveste seara sau să o dramatizeze cu păpuși confecționate din materiale textile sau linguri de lemn.