Cele mai multe cărți de specialitate susțin că succesul integrării copilului la grădiniță depinde de particularitățile de vârstă ale acestuia și de tactului pedagogic al părinților. Se spune că, micuții sunt pregătiți să meargă la grădiniță din momentul în care reușesc să comunice și au scăpat de scutec, ceea ce se întâmplă în jurul vârstei de trei ani. Sigur că specialiștii au dreptate.
Acești factori contează foarte mult, dar despre ce simt și cum reacționează părinții în aceste momente, și mai ales ce influență are atitudinea lor față de grădiniță, găsim mult mai puține informații relevante, bazate pe cercetări serioase.
Momentul în care copilul trece pentru prima dată pragul grădiniței reprezintă un eveniment la fel de important precum nunta lui. Toată familia trăiește o paletă largă de emoții intense, de la anxietate până la bucurie. Când se apropie clipa ”despărțirii”, apare în părinți un fel de reținere față de grădiniță și de personalul didactic. Cred că această reținere, care câteodată se transformă în anxietate, provine în mare măsură, din frica de a pierde controlul asupra unei situații.
Părinții nu știu exact cum se desfășoară o zi obișnuită la grădiniță, deci nu sunt convinși că micuții lor primesc o îngrijire și o educație potrivite. Tocmai din această nevoie puternică de a deține controlul, au apărut în grădinițele private camerele de supraveghere. Nu toți părinții își permit financiar, printre care mă număr și eu, să-și educe copilul la o instituție privată. Așadar, reticența față de grădiniță rămâne în sufletele părinților.
Trăirile negative ale părinților îngreunează integrarea copilului în colectivul de la grădiniță
Am observat de-a lungul anilor, că aceste trăiri negative ale părinților îngreunează integrarea copilului în colectivul de la grădiniță. Părinții care sunt nemulțumiți de grădinița la care și-au înscris copiii, transmit aceleași sentimente micuților lor. Cum să fie copilul fericit și mulțumit într-un spațiu străin, despre care însuși mama lui spune numai lucruri rele?
Cred cu tărie că, primul pas spre a integra copilul îl face părintele, al doilea pas este făcut de educatoare, la care urmează reacția firească și onestă a copilului.
În cele mai multe cazuri, această reținere față de grădiniță dispare, în momentul în care, părinții vizitează sala de grupă și stau de vorbă cu educatoarea. Din aceste considerente, i-aș sfătui pe părinți să aleagă o grădiniță unde, în primul rând, s-ar simți bine chiar ei. Fac un lucru bun, dacă iau legătura cu educatoarea, respectiv educatoarele înaintea începerii anului școlar.
Părinții își doresc pentru copiii lor o educatoare simpatică, cu un puternic instinct matern, cu experiență și cu o personalitate carismatică. Dacă au norocul să întâlnească un astfel de cadru didactic, eu cred că micuțul lor se va adapta mai ușor.
E important ca educatoarea să fie considerată ”simpatică” de către părinți. Doar astfel vor găsi în ea trăsături de personalitate similare cu ale lor. Din moment ce educatoarea seamănă oarecum cu ”mama”, copilul mic va simți acest lucru și se va atașa mai ușor de ea. Acest atașament care se leagă între copil și educatoare va crea un mediu de activitate mai plăcut pentru cel mic.
Desigur, copilul va plânge puțin în primele zile. E un lucru firesc, oricât de competentă ar fi educatoarea și oricâtă încredere ar avea părinții în grădiniță. De obicei, perioada de adaptare durează cel mult o lună. În schimb, dacă copilul plânge mult și observați modificări de comportament, e bine să vorbiți cu educatoarea și să aflați cauza problemei.
