Părintele este de ceva timp în centrul atenției. Fie că e așezat pe o bancă în parc, fie că își face cumpărăturile sau se plimbă cu copilul, părintele este scrutinizat și observat de către societate.
Ce înseamnă să fii părinte? Am pus această întrebare unui număr de 30 de mame și tați, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani. Iată câteva răspunsuri: “să fii flexibil și deschis spre noi experiențe”, “ să îți asumi responsabilități”, ”să ghidezi un pui de om, pentru a deveni un adult de succes”, ”să crești un copil astfel încât să îl transformi într-un adult care aduce un plus umanității”, “să fii din nou copil”, “să renunți la tine pentru a modela un copil”, “ să fac ceea ce mă ajută cel mai mult într-o situație, chiar dacă era contrar așteptărilor mele în viziunea părintelui ideal”, ” totul”, ”să ai pe cine sășantajezi să ducă gunoiul, în schimb, săaccepți să mergi la filme la care porți două perechi de ochelari”, “iubire necondiționată”.
Toate aceste răspunsuri depășesc cu mult așteptările pe care ni le prezintă definiția găsită în DEX, unde părintele nu pare a fi mai mult decât : s. m. 1. (La pl.) Tata și mama. ♦ Fiecare dintre cei doi părinți (1). ◊ (La pl.) Strămoși, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată.
Părintele, fie că se așteptă sau nu la acest lucru, a fost pus față în față cu cel mai dificil exercițiu de acrobație psihologică, emoțională, și de ce nu, chiar și fizică. Apariția unui copil va schimba mediul cu care acesta a fost obișnuit. Părintele va trebui să dezvolte noi aptitudini, cum ar fi de exemplu: a lua un borcan de pe raftul de sus, din cămară, în timp ce încearcă să alăpteze un copil care se mișcă constant, a încerca să își păstreze calmul după nopți întregi de nesomn, a încerca să schițeze un gest cu mâna pe care a adormit ore în șir un tată frânt de oboseală.
Însă un lucru nu îi va fi greu de realizat niciunui părinte. Indiferent cât de mult i se va schimba mediul sau cât de privat va fi în primele săptămâni sau luni, de somn, de viață socială, de o cafea în liniște, acest părinte va putea întotdeauna să descopere în el însuși o capacitate uimitoare de adaptare. Părinții din zilele noastre sunt o nouă specie. O specie care, prin accesul nelimitat la resurse media, se informează, reușește să își păstreze legăturile cu lumea exterioară și încearcă din ce în ce mai mult să găsească un echilibru.
Acest echilibru este întotdeauna specific individului. Nu toți ne-am imaginat în același fel rolul de părinte, avem metode diferite și viziuni diferite asupra părintelui ideal, însă majoritatea părinților au un aspect în comun, acela de a asigura siguranța, echilibrul și fericirea copiilor. Comparativ cu bunicii sau părinții noștri, generații care se conformau la reguli sociale relative stricte, părinții actuali încep să își acorde libertatea de a fi pur si simplu părinți. Cu succese, dar și cu eșecuri, fără să le fie rușine de gafele copiilor, fără a lua asupra lor o vină continuă, în momentul în care copilul a avut un moment mai eratic
. Sunt părinți cu copii mai liberi, cu personalități mai puternice, cărora li se oferă reguli și limite, dar care au dreptul să se dezvolte în aceste limite, conform constituției lor. Copilul nu mai trebuie să fie “văzut, dar nu auzit”, din contră, părinții încep să stimuleze dezvoltarea personalității copilului, înțelegând tot mai mult faptul că un copil trebuie modelat după aptitudinile și înclinațiile pe care le are, și nu doar conform cerințelor sociale.
Ce înseamnă să fii părinte? Un lucru incredibil de minunat. Iar acest lucru incredibil poate fi manageriat doar de către o persoană la fel de minunată. De către un părinte.