Educarea copilului preşcolar trebuie făcută neapărat prin joc, spun psihopedagogii. Astfel, copiii noștri pot înţelege o mulţime de lucruri. Jocul poate fi datul pe tobogan, de exemplu, care iată, este un joc de mişcare. Jocul de-a ”mama”, când copilul îşi îngrijeşte păpuşa, se numeşte joc de rol, construirea unui castel este joc de construcţii, etc. Nu e atât de important să ştim exact clasificarea acestor jocuri, dar e bine să le privim ca forme de învăţare pentru dezvoltarea copilului. Iată câteva sfaturi practice şi tehnici simple de pedagogie, prin care ne putem apropia de copiii noştri, folosind jocul.
Să fim stăpâni pe situație!
Nu are rost să-l forţăm pe copil, dacă nu este interesat de jocul propus de noi. Copilul are dreptul să ne refuze, fără să fie pedepsit pentru fapta sa. De cele mai multe ori însă, chiar copiii sunt cei care trag de noi şi ne fac camarazi de joacă. Rolul nostru este doar să fim pregătiţi de acţiune.
În loc să-i oferim variante de joc, să acceptăm propunerile şi ideile lui
Când copilul ne invită să participăm la jocul lui, ne va spune ceva de genul: ”Mami, tu eşti căţeluşul, iar eu voi fi iepuraşul. Căţeluşul şi iepuraşului s-au dus la Zoo.” Să-i acceptăm propunerea. Oricum, pe parcurs putem ghida jocul în direcţia pe care o dorim. De exemplu, ”iepuraşul” ajuns la Zoo, îl poate observa atent pe elefant cu o lupă. Putem constata împreună că elefantul este gri, are trompă şi este un animal mult mai mare decât iepuraşul. Iată câte am învăţat prin această observaţie! Am vorbit despre culori, animale, mărimi, fără să-l stresăm pe copil.
Noi suntem părinţii copilului nostru, nu profesorii lui
Mulţi dintre noi am şi uitat cum s-a desfăşurat o activitate la grădiniţă, în schimb, ţinem foarte bine minte cum ne-au predat profesorii. Pentru că nu avem un alt reper, tindem să apelăm la metodele clasice de predare, văzute prin ochii elevului. Metodele folosite de profesorii noştri din copilărie sunt dezvoltate pentru a educa grupuri şi nu sunt centrate pe individ. Câteodată reuşim să intrăm atât de bine în pielea foştilor noştri profesori, încât îl facem pe copilul nostru să se simtă la fel de anxios şi prostuţ, precum ne-am simţit şi noi odinioară. Nu e nevoie nici să ne modelăm vocea sau să părem vreun savant zâmbăreţ cu voce caldă. Cu cât ne comportăm mai firesc, cu atât mai multe lucruri noi va învăța cel mic, fără ca măcar să sesizeze că într-adevăr se află în plin proces de învățare.
Mişcarea în aer liber este o formă de joc, nu e timp pierdut
Dacă un copil a stat pe scaun toată ziua şi a completat fişe didactice la grădiniță, este firesc să refuze să facă acelaşi lucru acasă. Micuţului îi va fi dor de mişcare. Dezvoltarea musculaturii este la fel de importantă precum dezvoltarea intelectului.
Ce este mult, strică
Nimănui nu-i place să facă o activitate la nesfârşit. Un joc, fie el de orice fel, poate varia între 5 şi 30 de minute. Repetarea lui, pentru a recapitula o noţiune tocmai însuşită, este o abordare nefericită. Este ca şi cum ne-ar pune cineva să ascultăm o melodie de o mie de ori. Oricât de frumos ar fi cântecul, până la urmă, ne-am plictisi de el.
