Tuturor ni se poate întâmpla la un moment dat . Dacă nu azi, poate mâine, poate poimâine! Strigăm pentru că suntem obosite, pierdem controlul, ne săturăm să repetăm, ne-ar plăcea să fim înțelese din prima. Cu siguranță, fiecare dintre voi ați “surprins ” cel puțin o dată audiența, cu astfel de interpretări.
Nu e nimeni surd, nici copilul, nici soțul, nici doamna de la ghișeu… Cu toții ascultă SELECTIV. Acest lucru ne poate face să simțim nevoia să strigăm, pentru a ne face auzite și ascultate. Trebuie să recunoaștem însă că, la rândul nostru, și noi o facem, și noi ascultăm selectiv. Uneori suntem prea ocupate cu cel mic, sătule să mai răspundem înrebărilor de genul : -Nu știi unde e ….? – Nu ai văzut…..? -Aveam aici….? -Mami, ai văzut ce a făcut ….? Da, și noi ascultăm SELECTIV.
Ce cunosc copiii nostri
Copiii noștri cunosc și, mai ales, practică ascultarea selectivă. Pur și simplu, aleg să nu ne asculte. Cei mici ajung repede să ne cunoască timbrul vocii și știu la ce intensitate trebuie să răspundă.
Specialiștii au ajuns la concluzia că strigând mai mult ne vom înțelege mai puțin cu cel mic și ne vom transforma într-o sursă de stres și anxietate. Nu vreau sub nicio formă, să fiu și eu o sursă de stres, nici pentru bebe, nici pentru partenerul meu, care face față cu brio stărilor mele schimbătoare.
Încerc să descopăr propriile mele trucuri, pentru a-mi regăsi calmul în situațiile de criză. Sună extraordinar de bine și pare foarte ușor. Nu întotdeauna este așa! Pe mine însă, mă calmează mirosul lui de bebeluș, ochii lui mari, mâinile lui mici pe care și le trage și râde, când vreau să le sărut. Crede că ne jucăm. Le trage și fuge, așteaptă să fug după el. Mă gândesc atunci că el e universul meu, dar aș vrea să își strângă jucăriile și îi explic clar, rar și serios că mi-aș dori să își strângă jucăriile și m-ar face extrem de fericită lucrul acesta.
Se uită la mine de după perdea, se întoarce și începe să le strângă. Zâmbesc fericită și mă întreb dacă data viitoare va mai funcționa. Se spune că e important să fim constante, să nu dezorientăm copilul, să îl încurajăm, căci pentru a crește el are nevoie de noi, de iubirea noastră, de aprobare și, mai ales, trebuie să simtă că suntem mândri de el și că ținem cont de ceea ce simte. A fi o mamă bună e ceva ce se poate învăța!
