Permiteți-mi să încep acest nou an cu un articol atipic, în care doresc să descriu două ore petrecute alături de fiul meu, educându-l și ocupându-mă în același timp de gospodăria familiei. Apelez la această metodă, pentru că puterea exemplului este mai eficientă, decât zeci de pagini de teorie.
Ca introducere, aș dori să adaug că, în ceea ce privește educația copilului meu folosesc doar câteva concepte și filosofii pedagogice, pe care le aplic consecvent.
- Una dintre acestea este marele experiment numit ”Bobo Doll”, condus de Albert Bandura, care a dovedit științific că cei mici învață prin imitare.
- Un alt mare adevăr este descoperit de Loris Malaguzzi, fondatorul pedagogiei Reggio Emilia. Malaguzi spune că mediul înconjurător ne definește și ne dezvoltă simțul estetic, ne bine dispune, ne calmează sau din contră, ne oferă energie și inspirație.
- Copiii noștri vor fi liberi abia atunci când vom înceta să facem în locul lor lucruri, de care ei înșiși sunt în stare și fată de care oricum au pornirea firească să le împlinească prin puterile lor. Acesta este al treilea concept al Mariei Montessori, după care mă ghidez:
“Scoateți copiii din lanț, sprijiniți-le tendințele; ei aleargă pe afară când plouă, se descalță când găsesc băltoace de apă…..Noi însă, dimpotrivă, ne întrebăm cu îngrijorare cum să prelungim somnul copilului și după ce s-au ivit zorile, cum să îl învățăm să nu se descalțe și să nu alerge pe pajiști. Când, în urma restricțiilor impuse de noi, copilul decăzut și iritat din cauza claustrării ucide deja insecte sau mici și nevinovate animale, faptul ni se pare “natural” și nu ne dăm seama că sufletul acela s-a înstrăinat deja de natură. Ceea ce le cerem copiilor noștri este ca ei să se obișnuiască cu închisoarea și să nu ne incomodeze”, spunea Maria Montessori.
- “Privirea necondiționat pozitivă” (C. Rogers) se referă la capacitatea de a accepta copilul așa cum este, de a nu-l judeca pentru ideile, sentimentele și faptele lui.
Activitățile noastre de zi cu zi au la bază aceste premise. De asemenea, punem un accent deosebit pe includerea fiului nostru în activitățile noastre zilnice, folosindu-le ca medii de cunoaștere și materiale didactice. Altfel spus, „învățăm din mers”.
La cumpărături cu fiul meu de 3 ani
”Înainte să pornim la cumpărături întocmim o listă. Avem de fapt două liste, una scrisă de mine, cu toate alimentele necesare și cealaltă este desenată de fiul meu, cu tot ce crede el că ar trebui să cumpărăm. Un astfel de exercițiu îi dezvoltă gândirea, creativitatea și limbajul. Școlarii pot fi încurajați să scrie ei lista. Putem folosi dictarea pentru copiii de clasa I-a , care tocmai își însușesc această abilitate. Important este ca cei mici să primească sarcini potrivite particularităților lor de vârstă.
Vara și toamna, când sunt fructe și legume de sezon, facem cumpărăturile în piața cea mai apropiată de locuința noastră. Iarna în schimb, ne mai aprovizionăm și din supermarket. Fie că alegem piața, fie că mergem la magazin, pornim pe jos, cu rucsacul în spate. Este important acest aspect, deoarece copiii (aici mă refer la copii mai mari de 2 ani ) care sunt ”transportați” dintr-un loc în altul, cu diferite mijloace de transport, cu căruciorul sau cu marsupiul, devin comozi. Noi nu încurajăm în familia noastră dezvoltarea unui astfel de comportament. Fiul meu, la fel ca și mine, are și el rucsăcel în spate, în care își pune lista lui, portmoneul lui, o jucărie, o gustare și o sticluță mică cu apă (250 ml). În portmoneu are și el bani, 3-4 bancnote de 1 leu. Monezi nu-i dau, pentru că are tendința să le ”guste”, ceea ce poate fi periculos. În rucsacul meu, mai obișnuiesc să pun ceva de ronțăit, câteva bucăți de fructe sau alune.
Aceste măsuri le iau pentru că știu că fiul meu îmi imită comportamentul, iar astfel își însușește indirect, multe noțiuni, precum: la cumpărături este nevoie de o listă, iar banii și obiectele de care avem nevoie cât timp suntem plecați de acasă trebuiesc ținute într-un loc sigur, iar rucsacul cu două bretele este cel mai practic și sănătos ”accesoriu”. Nu ne strică sănătatea, iar mâinile noastre rămân libere.
Ajungând la magazin, îl las pe fiul meu să participe activ la cumpărături. De fiecare dată când ajungem la raionul cu legume, îi spun că aici sunt legumele și astăzi vom cumpăra morcovi, de exemplu. Nu enumăr toate cele trecute pe listă, le iau pe rând, pentru ca el să le poată recunoaște. Orice cumpărăm, alegem împreună și îi explic cum trebuie să arate acea legumă, ca să fie bună . Îi descriu forma, culoarea și mărimea, după care îl îndrum să găsească și el astfel de legume în mormanul din fața lui. Noi așa învățăm caracteristicile legumelor și ale fructelor. Deocamdată, le grupăm după formă, mărime și culoare, dar copiii mai mari le pot număra și cântări.
Denumesc fiecare raion și îi arăt diferite alimente. Îi permit să pună în coș alimentele care sunt bine ambalate, precum cereale sau cașcaval.
În momentul în care îi explic ceva fiului meu, nu îmi schimb atitudinea, tonalitatea vocii și nici nu gesticulez mai mult decât obișnuiesc. Vorbesc cu el ca și cum aș vorbi cu un adult, doar că folosesc propoziții mai simple și pe înțelesul lui. Cu alte cuvinte, nu intru într-un rol, nu joc teatru când mă ocup de el.”
